Informație generală

AO ARTEMIDA a fost constituită la 14 octombrie 1998, este o organizație non-guvernamentală. Echipa este constituită din 14 persoane, condusă de directorul executiv.

AO Artemida își realizează misiunea acționând pentru realizarea inițiativelor de protecție a victimelor violenței în familie, dezvoltarea și implimentarea programelor de asistență și consiliere a agresorilor familiali precum și sensibilizarea publicului larg și a factorilor de decizie despre fenomenul violenței în familie și combaterea acestuia. Sfera de aplicare a activității organizației constituie întreg teritoriul Republicii Moldova.

1.1. Misiune
Promovarea drepturilor persoanelor afectate de fenomenul violenței în familie și contribuirea la integrarea lor psiho-socială, prin acordarea asistenței informaționale, prestarea serviciilor sociale, abilitare economică și dezvoltare personală.

1.2. Viziune
Viziune externă
Șanse egale, o viață demnă, decentă, prosperă și lipsită de discriminare și violență pentru fiecare persoană.
Viziune internă
AO ARTEMIDA este financiar durabilă, prosperă, cu o echipă unită/motivată, competentă și dedicată profesional; devotați valorilor organizației, cu beneficiari satisfăcuți, cu imagine pozitivă și autoritate în comunitate; exemplu pentru alte organizații din domeniu.

RAPORTEAZĂ

Raportați un abuz la partenerul nostru de încredere: https://weareallin.iom.int

Artemida este aici pentru a oferi ajutor la completarea formularului la email-ul: ionutdeleu@gmail.com

Articole recente

Facebook

#eu4genderequality32 medici de familie din Straseni au participat la Atelierul de instruire în contextul susținerii inițiativei de instruire de către UNFPA Moldova a membrilor echipelor multidisciplinare pe aspecte psiho-sociale.Atelierul a avut loc la data de 07 decembrie și a durat 4 ore unde s-a discutat despre fenomenul Violenței în familie, introducere în problematica violenței în familie, consecințele violenței în famile, asigurarea protecției victimei violenței în familie.Din partea participanților s-a observat un interes major în cazul asistării victimei violenței în familie și oferirei unei consilieri corecte victimei violenței în familieActivitatea este realizată în cadrul programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova și UNFPA MoldovaEuropean Union in the Republic of Moldova ... Vezi mai multVezi mai puțin
#eu4genderequality34 medici de familie din Ialoveni au participat la Atelierul de instruire în contextul susținerii inițiativei de instruire de către UNFPA Moldova a membrilor echipelor multidisciplinare pe aspecte legale.Atelierul a avut loc la data de 07 decembrie și a durat 4 ore unde s-a discutat despre fenomenul violentei in familie si legislstia națională și cea internațională.Participantii au acordat intrebari referitor la procedurele intersectoriale pentru identificarea,evaluarea, referirea, asistenta si monitorizarea cazurilor de violenta in familie. Asigurarea protectiei victimei violentei in familie.Activitatea este realizată în cadrul programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova și UNFPA MoldovaEuropean Union in the Republic of Moldova ... Vezi mai multVezi mai puțin
#eu4genderequality33 medici de familie din Straseni au participat la Atelierul de instruire în contextul susținerii inițiativei de instruire de către UNFPA Moldova a membrilor echipelor multidisciplinare pe aspecte legale.Atelierul a avut loc la data de 06 decembrie și a durat 4 ore unde s-a discutat despre despre fenomenul violentei in familie si legislstia națională și cea internațională.Participantii au acordat intrebari referitor la procedurele intersectoriale pentru identificarea,evaluarea, referirea, asistenta si monitorizarea cazurilor de violenta in familie. Asigurarea protectiei victimei violentei in familie.Activitatea este realizată în cadrul programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova și UNFPA MoldovaEuropean Union in the Republic of Moldova ... Vezi mai multVezi mai puțin
#eu4genderequality42 membri si membre al Directiei de asistenta sociala Floresti au participat la Atelierul de instruire în contextul susținerii inițiativei de instruire de către UNFPA Moldova a membrilor echipelor multidisciplinare pe aspecte psiho sociale.Atelierul a avut loc la data de 06 decembrie și a durat 4 ore unde s-a discutat despre fenomenul Violenței în familie, introducere în problematica violenței în familie, consecințele violenței în famile, asigurarea protecției victimei violenței în familie.Din partea participanților s-a observat un interes major în cazul asistării victimei violenței în familie și oferirei unei consilieri corecte victimei violenței în familie. Activitatea este realizată în cadrul programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova și UNFPA MoldovaEuropean Union in the Republic of Moldova ... Vezi mai multVezi mai puțin
#eu4genderequality17 membri si member al EMD Falești au participat la Atelierul de instruire în contextul susținerii inițiativei de instruire de către UNFPA Moldova a membrilor echipelor multidisciplinare pe aspecte psiho sociale T-o-T.Atelierul a avut loc la data de 05 decembrie și a durat 4 unde s-a discutat despre fenomenul Violenței în familie, introducere în problematica violenței în familie, consecințele violenței în famile, asigurarea protecției victimei violenței în familie.Participantii au fost interesati sa cunoasca noi tehnici de moderare a seminarilor si traningurilor.Activitatea este realizată în cadrul programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova și UNFPA MoldovaEuropean Union in the Republic of Moldova ... Vezi mai multVezi mai puțin