Vocea specialistului contează❗️❗️

Psihologă în lucru cu victimele violenței domestice: „Ele nu-și imaginează că se poate trăi altfel”

Ecaterina Boboc este psihologă în orașul Ungheni. Ea este una dintre cei la care se adresează victimele violenței domestice pentru ajutor. Ecaterina vorbește cu modestie despre experiența ei profesională, deși are o activitate destul de bogată. Și-a făcut studiile în Psihologie și Științe Sociale, apoi în Educație Preșcolară. După cinci ani ca educatoare și un concediu de îngrijire a copilului, a revenit pe piața muncii și a diversificat considerabil activitatea sa. În ultimii trei ani, lucrează în cadrul Direcției Sociale Ungheni, în cadrul centrului CREDO și a Asociației Obștești „Viitorul începe azi”. În asociație a fost invitată să aplice cunoștințele sale în psihologie pentru prima dată.

Am discutat cu Ecaterina despre lucrul cu victimele violenței domestice în regiuni, lacunele din sistem și cum crește reziliența profesională a specialiștilor în sănătate mintală cu ajutorul unor organizații mai experimentate în domeniu, precum AO Artemida, din Drochia.

Ecaterina, cum decurge o zi de lucru obișnuită în cazul tău?

Ziua mea de lucru nu se încadrează în tiparele clasice. Oricare femeie care aude de serviciile Asociației, intră la noi să vadă cu ce ne ocupăm și beneficiază de serviciile noastre gratuit. Eu ofer consultații în regim de zi, nu e nevoie să fie cazată aici. Persoanele cu cazuri grave sunt plasate aici în urma deciziei unei comisii multidisciplinare.

Acopăr și un program valoros ca structură informativă: melow parenting. Scopul lui este să îmbunătățească relația dintre mamă-copil pe o anumită categorie de vârstă: bebeluși, copii preșcolari și cei mai măricei. De obicei mergem în localitățile rurale pentru sesiunile cu mamele și copiii. Asta ne ajută să identificăm diverse probleme la nivel social și încercăm să ne implicăm pentru a rezolva aceste probleme.

Direcția Generală Asistență Socială și Protecția Familiei și Consiliul Raional Ungheni oferă centru de plasament copiilor identificați în stare critică. De exemplu, dacă o vecină a observat că un copil e lăsat singur mai multe ore și plânge, apelează serviciile de urgență, iar copilul este adus la noi. Pe parcursul a 72 de ore, echipa evaluează în mod complex cazul și se intervine: ori copilul se întoarce în familie, dacă părintele argumentează, în mod plauzibil, de ce copilul a fost adus la noi într-o stare care nu este bună.

Adulții nu-și dau seama cât de mult rău fac copiilor când ridică mâna la partener și ce model de comportament pot prelua cei mici. Dacă ai trăit o disonanță emoțională puternică, fie devii potențială victimă, fie agresor, pentru că copilul își asumă un rol, inconștient.

Ai menționat mai devreme colaborarea cu Comisia multidisciplinară. Cum decurge aceasta?

Noi suntem anunțați despre decizia Comisiei și luăm legătura cu asistenții sociali comunitari din localitățile de unde vine cuplul mamă-copil, de obicei ajung la noi în doi. Colegii mei realizează evaluarea inițială, apoi evaluarea complexă.

Specialiștii din domeniul sănătății mintale necesită actualizare constantă a cunoștințelor în metode de lucru. Cum te asiguri că ești în pas cu noile descoperiri și strategii în asistența psihologică?

Anul trecut am avut un proiect unde noi am însușit niște lucruri noi, au venit psihologi care să ne instruiască pe noi în oferirea serviciilor de calitate, ceea ce include și instruirea asistenților sociali comunitari.

De obicei, mergem pe auto-instruire. În general, eu caut sursele de unde mă pot informa. Dacă întâmpin o situație mai puțin cunoscută, apelez la doamna Ina Grădinaru, specialistă în sănătate mintală, din cadrul Artemida. Dumneaei îmi oferă asistență întotdeauna și răspunsurile la întrebările care mă interesează și pe care nu le pot identifica de una singură. Mereu este în legătură cu noi. Tot de la ea am să fac completez rapoarte de evaluare psihologică a victimelor care să fie valide în cadrul ședințelor de judecată. Acestea pot fi decisive într-un proces.

Povestește-ne un caz în care a fost nevoie de un astfel de raport.

Pentru asta trebuie să vă povestesc mai întâi cum am cunoscut-o pe doamna inspectoare. Era o situație mai puțin plăcută. Am fost chemați toți specialiștii să analizăm un caz – mămica cu copilul cu o mânuță fracturată. Trebuia să stabilim dacă mama este agresorul. Atunci, inspectoarea m-a apelat și m-a întrebat dacă vreau să cunosc schemele cognitive ale femeii. Era vorba despre o depresie postnatală pe care medicii au negat-o. Doamna mi-a spus că numai eu am încercat să ofer o altă viziune. Era un caz de rezonanță la inspectorat. Eu m-am oferit să ajut serviciul, aveam instrumentele necesare pentru a deduce, dar se vedea cât de înalte au fost consecințele acestui fenomen prin care a trecut femeia.

Prin acest caz am cunoscut-o pe inspectoare. Apoi ea m-a apelat în privința altui caz. Femeia pentru care a fost nevoie de evaluare psihologică a beneficiat de serviciile noastre acum cinci ani, pe când eu încă nu eram aici. Victima este în stadiul IV a unei boli incurabile. Agresorul, soțul ei, este în libertate. Are trei copii minori și copii mai mari dintr-o altă relație a mamei. Cei micuți au grijă de mama lor, ei sunt cei care îi schimbă pansamentul. Asta s-a întâmplat într-un sat din r.Ungheni. Am făcut raportul pentru ea, iar modelul după care m-am condus este cel al dnei Grădinaru și rapoartele pe care le făcea în cadrul Artemida.

Colaborarea voastră cu Asociația Artemida are loc în cadrul proiectului EVA, care se desfășoară 3 ani în raioanele Cahul și Ungheni. Ce a presupune proiectul în cazul vostru?

La „Viitorul începe azi” acopeream diferite aspecte, nu doar violența în familie. Acum ne concentrăm doar pe acest subiect. Până se finalizează proiectul, în decembrie, avem targetul de a ajuta 25 femei și fete. Ne-am propus să dezvoltăm durabilitatea acestui serviciu. Mergem cu ședințe de informare și sensibilizare în primăriile raionului Ungheni. Sperăm la o colaborare fructuoasă cu APL-urile și serviciile de drept.

Fiecare dintre colegii mei au lucrat în ateliere separate și comune. Noi suntem în proces de dezvoltare a unui serviciu nou. Ne focusăm pe acordarea asistenței psihologice, juridice și sociale pentru victimele violenței domestice.

Ați învățat instrumente de colaborare cu forțele de ordine? În multe cazuri există un scepticism sau neîncredere față de forțele de ordine din partea victimelor…

Chiar săptămâna trecută am avut o masă rotundă cu genericul „Violența ne privește pe toți”. Am rămas foarte surprinsă să aud de la un organ de drept că victima este provocatoarea și că „așa-i trebuie”. Ne-a lăsat fără cuvinte… Cum să spună un reprezentant al organelor de drept în voce tare că: „dacă victima nu ar fi așa, agresorul nu s-ar fi simțit provocat”? Atâta timp cât mai există așa ceva, nu vom depăși problema. Atunci când o femeie apelează la ajutorul oamenilor legii și ei pun această etichetă victimei: „dacă tu n-ai fi așa!”… Parcă suntem instruiți de baricade diferite.

Eu nu știu dacă dumnealor sunt instruiți și au o pregătire calitativă în a oferi servicii. Când mergem la mese rotunde, în aspect social, polițiștii au altă poziție, nu au timp să vină la discuții, ca să punem întrebări. Ei nu dau o șansă unor metode mai eficiente de a rezolva un caz. Am întâmpinat multă rezistență din partea lor.

Sunt și excepții. Ieri au fost la noi doi reprezentanți ai unui inspectorat de poliție și s-au arătat interesați de toate serviciile pe care le oferim, inclusiv despre centrul pe care nu îl avem pentru agresori. Un comportament agresiv nu poate fi diminuat tot prin agresivitate și persecuții. Trebuie altceva.

În colaborarea cu Artemida ai avut ocazia să înveți cum interacționezi cu agresorii?

Nu, pentru că e vorba despre echipe diferite. Una lucrează pe aspectul resuscitării respectului de sine a victimei și a forțelor sale proprii, cealaltă lucrează cu agresorul.

Dar ați avut cazuri în care agresorii au identificat locația centrului și au venit „în vizită”?

În cazul care s-a întâmplat la noi – ușile au fost închise și este chemat serviciul de pază. Dacă să presupunem că intră agresorul la noi, trebuie să reacționăm calm și liniștit până putem chema paza.

Îmi amintesc un caz cu răsunet. Agresorul a fost plasat în detenție pentru jumătate de an, iar ea a venit la noi cu trei copii. În cele patru luni, cât am lucrat cu ea, am încercat să ameliorăm stările ei. Într-o zi, cineva a sunat-o și i-a zis că l-au eliberat, ea parcă s-a schimbat absolut. El a început să vină la ea cu intenții frumoase. Au făcut al patrulea copil. Apoi el pleacă peste hotare, revine, se căsătoresc. Cineva din echipa noastră a apelat-o să verifice cum se simte. Mai târziu am înțeles că doamna a fost bătută după apelul nostru. Ne-a scris un mesaj și ne-a rugat să nu o mai sunăm, pentru că el o va omorî în bătaie dacă o mai căutăm. Ea acum evită comunicarea cu noi.

Este vorba despre niște modele infiltrate în subconștientul femeilor, ele nu-și imaginează că se poate trăi altfel. Ele sunt sigure că oriunde ar apela, nimeni nu le-ar ajuta, că soluții nu s-ar găsi.

Interviul de mai sus a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea acțiunii de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, implementat de A.O ”Artemida”, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women, în cadrul Proiectului „EVA – Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova. Conținutul publicației aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.