👩🦳Maria, o femeie refugiată de 55 de ani, a fost nevoită să își părăsească țara din cauza conflictului care i-a răpit tot ce iubea: casa, orașul natal, comunitatea, dar, mai ales, membrii familiei. Într-o noapte, atacurile necruțătoare au lovit orașul, ca urmare aceste situații să fie pe marginea zilei. Cu inima zdrobită, Maria a fost forțată să plece în altă țară unde să fie în siguranță și asta fiind Republica Moldova, unde spera să își găsească liniștea.
📍Pentru Maria, doliul nu a fost doar o pierdere a celor dragi, ci și a unei întregi lumi. În fiecare zi, simte un gol imens în suflet și se luptă să accepte realitatea. Uneori, își amintește chipurile celor pe care i-a pierdut și simte că nu mai poate respira. Alteori, o copleșește un sentiment de vinovăție că ea a supraviețuit, deși și-ar fi dorit ca toți să fie în siguranță, împreună.
🔸În noua țară în care se află, Maria se simte străină și singură. Deși este înconjurată de oameni binevoitori, nu reușește să scape de sentimentul de izolare și de dorul de „acasă”.
🔸Maria încearcă să își reconstruiască viața, dar durerea pierderilor și incertitudinea viitorului îi atârnă greu pe umeri. Într-o încercare de a face față durerii, a venit la consiliere cu psihologul #SafeSpace din cadrul Asociația Obștească Artemida , ca urmare a început să simtă că poate găsi puterea de a merge mai departe. Deși rănile sunt adânci și dorul e apăsător, speranța începe să se strecoare în sufletul ei, dându-i curaj să își imagineze un nou început.
👩💻Psihologul i-a oferit un spațiu sigur în care a putut să-și exprime liber emoțiile, ca urmare dnei a învățat tehnici de menținerea stării de bine.
Sesiunea de consiliere i-a redat nu doar echilibrul, ci și încrederea că va reuși să-și construiască o viață nouă, una în care să poată zâmbi din nou, fără teama că va pierde totul.
🟠Suntem convinși că doar împreună, prin eforturi comune consolidate putem face față provocărilor.
UNFPA Moldova #SafeSpace
Raportați un abuz la partenerul nostru de încredere: https://weareallin.iom.int