Astăzi la fel o să vă vorbim despre Echipele Mobile din cadrul Asociația Obștească Artemida
Echipele Mobile au fost create ca răspuns la criza refugiaților în anul 2022 și de atunci zilnic oferă servicii calificate persoanelor refugiate și familiilor gazdă. Serviciile sunt prestate dă către psiholog și asistent social. Despre activitatea asistentului social din cadrul Echipei Mobile citiți în textul de mai jos
Pentru mine lucrul asistentului social în cadrul echipei mobile înseamnă prestează servicii după cum urmează:
– Întocmirea listelor de participare la sesiunile organizate și cele de repartizare a chiturilor conform liniilor directoare de repartizare a lor;
– Ascultarea și observarea acelor stări durute pentru beneficiari și identificarea soluțiilor cum se poate de intervenit în rezolvarea problemei;
– Oferirea informațiilor privind protecția temporară, oferirea informațiilor privind drepturile și obligațiile refugiaților pe teritoriul Republicii Moldova;
– Oferirea informațiilor privind prevederile legii nr.45/2007 cu privire la „prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie”(ordinul de restricție și ordonanța de protecție etc.);
– Informarea despre centrele de plasament care există în Republica Moldova, unde se află, ce servicii se prestează și cum pot fi accesate;
– Oferirea informațiilor cu privire la serviciile sociale și modalități de accesare a serviciilor sociale destinate refugiaților, familiilor gazdă și comunității;
– Oferirea informației cu privire la serviciile de sănătate și sănătate mintală;
– Referire la servicii multisectoriale de răspuns la VGB și servicii nespecializate;
– Oferirea informației cu privire la problemele legate de sănătatea sexual – reproductivă;
Factorii care mă motivează:
Nu pot aştepta ca lumea să devină mai bună de la sine, simt necesitatea să mă implic pentru a contribui cu tot ce pot. Știm cu toții că pentru a trece peste anumite greutăți este foarte important să avem pe cineva alături pentru susținere și a avea sentimentul de siguranță. Sentimentul că am contribuit la comunitatea din care fac parte sau că am ajutat nişte persoane care se află în dificultate mă motivează mult. Sunt multe cauze sociale care merită timpul nostru, fie că este vorba despre refugiați care nu au adăpost sau alte probleme stringente, victime ale VGB, violenţei în familie sau persoane care sunt în situații de dificultate. La finalul zilei, mă simt împlinită că am contribuit la soluționarea pozitivă a anumitor probleme care puteau să evolueze mult mai trist.
A ajuta – este o parte esenţială a felului meu de a fi.
Suntem convinși că doar împreună, prin eforturi comune consolidate putem face față provocărilor.