Nu poți prelua durerea altuia. Dar poți, cel puțin, să-l ții de mână, ca să nu fie singur cu suferința lui

”Nu poți prelua durerea altuia. Dar poți, cel puțin, să-l ții de mână, ca să nu fie singur cu suferința lui”

„A devenit o tradiție frumoasă, din când în când, să povestim despre soarta refugiaților ucraineni cu care ne întâlnim și lucrăm de-a lungul activității Echipei Mobile. Astăzi, permiteți-mi să vă împărtășesc povestea unei familii din Ucraina” ne spune Liliana- psiholog în cadrul echipei mobile #MobileTeam

…Este o familie numeroasă, unită, cu cinci copii minunați.

” Ei locuiau într-un oraș din nordul Ucrainei, aproape de granița cu Rusia. După cum povestește Anna (mama celor cinci copii), iubeau mult noua lor casă, construită cu grijă și dragoste. Erau mândri de faptul că au făcut multe cu mâinile lor: au plantat o livadă, soțul Annei a construit un loc de joacă și leagăne pentru cei mici, au amenajat rânduri de flori. În iarna anului 2022, făceau planuri pentru vară – voiau să construiască o piscină pentru copii… Toate planurile au fost distruse în acea zi – 24 februarie – când au fost treziți de sirene, explozii, focuri de armă și vuietul din cer ”

Anna mi-a spus: „E imposibil de descris în cuvinte groaza și frica prin care am trecut. La început stăteam în beciul casei, nu puteam ieși afară, era foarte frig, foarte înfricoșător și nu știam deloc ce ne așteaptă. Copiii mici plângeau întruna, cei mari se uitau la noi cu ochi mari, înspăimântați. Nimeni nu dormea cu zilele – trăiam un coșmar.”

De aceea, când s-a ivit ocazia să plece, Anna și familia ei au decis imediat să o folosească și au venit în Moldova. La graniță, voluntarii le-au oferit cazare într-un oraș din nordul Moldovei, și au acceptat pe loc. Așa am cunoscut-o pe Anna și familia ei, acum trei ani, când au venit prima dată la ședința noastră. De atunci, multe s-au schimbat – copiii s-au adaptat și s-au integrat în noul mediu, cei mici merg la grădiniță, cei mari învață la gimnaziu. Au primit protecție temporară în Moldova, iar Anna a absolvit cu succes cursuri de limbă română. Mândria ei este că a urmat cursuri de frizerie și acum lucrează într-un salon de înfrumusețare din oraș.

” În timpul discuțiilor noastre, Anna povestește cum ea și familia ei s-au obișnuit cu stilul de viață din Moldova, și-au făcut prieteni noi și cunoștințe, dar dorința de a se întoarce acasă și dorul de patrie se simt mereu în cuvintele ei. Mulți dintre cei dragi – vecini, prieteni – care au rămas în Ucraina, nu mai sunt printre noi. Au murit în primul an de război, n-au reușit să fugă. Casa lor iubită, construită cu atâta grijă, a fost bombardată”

În discuții private, Anna își exprimă mereu recunoștința pentru munca noastră – în toți acești ani am fost printre puținii care le-au oferit sprijin și ajutor. Anna a fost direcționată de noi și a primit sprijin din partea colegilor noștri de la Serviciul de Management de Caz.

Anna vine de obicei la întâlniri cu fiica cea mare, care are deja 17 ani. În toți acești trei ani, a ascultat cu interes sesiunile noastre informative, iar acum participă activ la discuții, își exprimă ideile și povestește cum distribuie informațiile și broșurile colegilor de clasă și prietenilor.

Liliana – ”Vreau din suflet să-mi exprim mulțumirea față de conducerea UNFPA Moldova și Asociația Obștească Artemida pentru posibilitatea de a ajuta și de a aduce speranță și încredere în viitor oamenilor aflați în situații dificile. Numai cu sprijinul colegilor de la AO ARTEMIDA și cu implicarea atentă a echipei de conducere, putem oferi zilnic asistență calificată beneficiarilor noștri.”