O rază de speranță pentru femeile refugiate

O rază de speranță pentru femeile refugiate

Războiul din Ucraina a tulburat viețile a milioane de oameni, lăsând în urmă durere, lacrimi și pierderi greu de descris. Multe familii au fost forțate să-și părăsească locuințele, viața pe care o cunoșteau și tot ce aveau mai drag. Printre ele se află și Lia – o mamă care, împreună cu cei doi copii ai săi, a trecut granița în Moldova în căutarea refugiului, liniștii și siguranței.

Era o seară rece când Lia a ajuns în Moldova. În urmă rămăsese nu doar o casă, ci o viață întreagă construită alături de soțul ei. Fiica cea mare a rămas în Ucraina, studentă, la insistențele tatălui, care a considerat că educația nu trebuie întreruptă, chiar și în vremuri tulburi. Pentru Lia, începutul a fost copleșitor. Nu era doar frica de necunoscut, ci și durerea profundă a despărțirii de cei dragi. Copiii o priveau în ochi, căutând răspunsuri, stabilitate și speranță. Iar ea trebuia să le ofere totul, chiar și atunci când sufletul îi era sfâșiat.

Treptat, Lia s-a alăturat altor mame refugiate și, împreună, au început să-și reconstruiască viața, pas cu pas. Au căutat locuințe, locuri de muncă și sprijin emoțional. Seara, când copiii adormeau, Lia își permitea să plângă. Dorul de casă, de fiica rămasă în urmă, de viața de altădată o copleșea. Dar în inimă păstra vie speranța că, într-o zi, războiul se va sfârși și familia va fi din nou împreună.

”Această poveste emoționantă mi-a fost împărtășită chiar de Lia, în cadrul sesiunilor informative organizate încă din primele zile ale aflării sale în Moldova” povestește Olga- asistentul social din cadrul Echipei Mobile .

Ultima dată când ne-am revăzut, mi-a spus cu tristețe”:

„Am sperat că va fi mai bine, dar, din păcate, e mai rău.”

Lia s-a întors pentru scurt timp în Ucraina, cu dorința sinceră de a-și reuni familia. Însă, în loc de alinare, a găsit violență – emoțională, economică și fizică – din partea celui pe care îl cunoscuse altfel toată viața. Descoperirea unei fețe atât de crude a soțului ei a fost devastatoare. Totuși, instinctul matern a fost mai puternic decât frica. Cu mari eforturi, a reușit să se elibereze și să se întoarcă în Moldova, regăsind aici un loc unde putea să-și refacă viața.

Astăzi, Lia trăiește cu durerea despărțirii de fiica ei cea mare și cu teama că fostul partener ar putea încerca să întoarcă totul împotriva ei. Dar nu se lasă doborâtă. Se agață de fiecare clipă alături de copiii ei, de fiecare întâlnire din cadrul sesiunilor informative, de sprijinul celor care îi cunosc și îi înțeleg povestea.

”Alături de UNFPA Moldova și Asociația Obștească Artemida, oferim femeilor refugiate ca Lia nu doar informații vitale, ci și un spațiu sigur – un loc unde pot fi ascultate, înțelese și ajutate. Aceste sesiuni devin pentru ele un adevărat punct de sprijin. Aici își regăsesc vocea, curajul și speranța că viitorul poate fi mai blând.

Lia, ca multe alte femei, transformă durerea în putere, frica în curaj și incertitudinea în determinare. Pentru copiii ei, Moldova a devenit un colț de rai – un loc în care au primit o nouă șansă la siguranță și pace.” ne spune Olga.

Să nu încetăm niciodată să oferim acestor femei curajul de a merge mai departe și o rază de lumină pentru fiecare zi care vine.

Suntem convinși că doar împreună, prin eforturi comune, consolidate putem face față provocărilor.