Imaginează-ți cât de armonioasă ar deveni lumea noastră dacă fiecare persoană, tânără sau bătrână, ar împărtăși cu ceilalți ceea ce face cel mai bine.

”

Refugiații sunt oameni cu destine frânte, psihicuri distruse, obosiți moral și epuizați emoțional. De al treilea an trăiesc într-o stare de așteptare – așteptarea sfârșitului războiului. De trei ani, gândurile lor sunt acolo, în Ucraina, alături de cei pe care au fost nevoiți să-i lase în urmă, gânduri despre casă și Patrie, gânduri despre orașul natal și străzile lor natale. Amintirile lor sunt amintiri ale unei vieți în care erau fericiți și liberi alături de prieteni și familie, în propria lor țară, respirând aerul lor natal, vorbind limba lor maternă și fără teamă de sirene și rachete. Și anume cu acești oameni lucrăm deja al treilea an. ”

”Pentru al treilea an, întâlnirile noastre îi ajutat să se simtă mai bine, mai confortabil și să nu se simtă inutili și uitați. La întâlnirile noastre discutăm subiecte legate de inegalitatea de gen și violență, vorbim despre serviciile de sprijin pentru persoanele care au fost victime ale violenței bazate pe gen. Femeile și adolescentele primesc informații despre importanța sănătății reproductive

și a alfabetizării sexuale.”ne povestește Liliana- psihologul Echipei Mobile.

Asistența psihologică este, de asemenea, foarte importantă pentru refugiați. Există o poveste din practica noastră pe care aș vrea să v-o povestesc.

”Vorbim despre o familie venită din Donbas, o mamă cu doi copii

(o fiică de 17 ani și un fiu de 9 ani). S-au oprit într-un mic sat din Moldova, unde au putut închiria o căsuță. Timp de trei ani, Elena a ținut legătura cu soțul ei, care a rămas în Ucraina; au vorbit la telefon și au comunicat online. Totul s-a schimbat acum un an, când soțul Elenei a început să o acuze de comportament indecent, a amenințat-o și a forțat-o să se întoarcă acasă. Rudele soțului au manipulat-o pe ea și pe copii, acuzându-i de trădare, umilindu-i și amenințându-i că vor veni să-i ia pe copii. Și Elena a cedat, a început să sufere de vinovăție, apoi au apărut atacuri de panică, insomnie și consum de alcool. Femeia încerca din toate puterile să se țină, de dragul copiilor, dar era într-o țară străină, într-o casă străină, îi era rușine să ceară ajutor și nu știa cui să se adreseze cu o astfel de întrebare. La una dintre întâlnirile noastre, fiica ei cea mare s-a adresat pentru ajutor și mi-a povestit ce se întâmpla cu mama ei.”

”În timpul unei conversații psihologice individuale, i-am propus Elenei ajutorul colegilor noștri psihologi care oferă suport online, am redirecționat-o către colegii de la Managementul de caz pentru ajutor, iar un psiholog și un asistent social au început să lucreze cu ea. În timpul discuției noastre, i-am explicat unde poate cere ajutor medical”- povestește Liliana

Timpul a trecut, ne-am întâlnit cu Elena de câteva ori de atunci, ea se simte mai bine atât emoțional, cât și fizic.

Cuvintele de recunoștință ale Elenei, copii calmi și fericiți care nu-și mai fac griji pentru mama lor – aceasta este răsplata pentru munca noastră. Oportunitatea de a ajuta, îndruma și explica sunt rezultatele muncii Echipei noastre Mobile

care ne dă încredere în cât de important este sprijinul nostru pentru beneficiari.

Nu ne obosim niciodată să fim convinși că încrederea și profesionalismul administrației Asociația Obștească Artemida și sprijinul UNFPA Moldova ne ajută să oferim servicii de calitate beneficiarilor care au nevoie de ajutorul nostru.

Suntem convinși că doar împreună, prin eforturi comune putem face față provocărilor.